Conferinta nationala „Anul 2011 – Anul European al Voluntariatului”

18 Octombrie 2011, Palatul Parlamentului, Bucuresti

Evenimentul face parte din Proiectul iniţiat de Clubul Rotary Bucureşti Împreună pentru Informarea, Conştientizarea şi Promovarea Oportunităţilor de Voluntariat în România.

Proiectul îşi propune sensibilizarea opiniei publice privind implicarea activă în activităţi de voluntariat precum şi organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de informare şi promovare a oportunităţilor de voluntariat în România.

Conferinţa îşi propune să aducă în dezbatere importanța și valoarea activităților de voluntariat în dezvoltarea societăţii civile din România, să prezinte schimburi de experiență și bune practici din activităţile de voluntariat ale participanţilor, să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanţa voluntariatului şi să găsească cele mai bune soluţii pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ din domeniu.

La eveniment vor participa membri ai Parlamentului României, factori de decizie de la nivel naţional şi european care lucrează cu voluntari sau care au competenţe în sprijinirea activităţilor de voluntariat, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care au promovat mişcarea de voluntariat in România şi lucrează cu voluntari, reprezentanţi ai companiilor private care finanţează sau iniţiază proiecte de voluntariat şi sprijină implicarea angajaţilor în activităţi de voluntariat, elevi, studenţi, tineri voluntari, mass media.

„Nu este posibil sa ajuti cu adevarat o alta persoana fara sa iti dai seama de ajutorul pe care tu insuti il primesti” Prof. Univ. Nunzio Galantino