16 Mai 2013, Marriott Hotel, Bucuresti

Coachingul este definit ca un proces de educare sau instruire. Insa niciunul dintre acesti termeni nu transmit sensul complet al cuvantului. Asociaţia de coaching executiv şi de afaceri pentru dezvoltare sustenabilă (A.C.E.A.) prezinta coaching-ul ca „administrarea viitorului printr-un prezent aşa cum ni-l dorim”.

Joi, 16 mai, l-am avut ca invitat chiar pe presedintele asociatie, Cristian Tudoran, in cadrul proiectului Inspring Paths. Acesta ne-a povestit despre parcursul sau profesional, dar si despre ce inseamna coaching.

“Mie nu imi place sa muncesc. Cuvantul “munca” suna salahoric. Mie imi place sa lucrez.” Astfel a inceput prezentarea lui Cristian, iar parcursul sau professional confirma dedicarea si entuziasmul cu care acesta se apleaca asupra fiecarui proiect. De formare inginer, Cristian este Facilitator Certificat Profesional de catre Futures Achievement International din S.U.A., Practician in Metoda E.S.P.E.R.E. de Comunicare Relationala a institutului cu acelasi nume din Paris, Practician in Coaching-Mentoring pentru viata si Coach Executiv Asociat al Academy of Executive Coaching din Marea Britanie. In prezent, Cristian este presedintele Asociatiei de Coaching Executiv si de Afaceri pentru Dezvotare Sustenabila (A.C.E.A.), din Romania.

“Am schimbat multa vreme lucruri la mine si continui sa schimb si acum. Cum spunea si Marius Torok: Singurul lucru constant in univers este schimbarea.” Acesta a fost unul dintre sfaturile pe care Cristian Tudoran le-a dat membrilor Rotaract Bucuresti. A precizat insa ca “schimbare” suna mult prea categoric in limba Romana, asadar cuvantul de referinta ar fi “change”. “Change” implica mai mult ideea de dezvoltare. Iar de acolo discutia s-a indreptat spre ce inseamna coaching si cum este acesta perceput in Romania.

Desi nu este un termen necunoscut, de multe ori sensul acestui cuvant este confundat. Asadar, Cristian Tudoran ne-a explicat diferenta dintre trainer, facilitator, mentor si coach. Pe scurt, trainerii sunt cei care te invata ce trebuie sa stii, pe cand facilitatorii te ajuta sa descoperi ceea ce stii deja. Diferenta dintre mentor si coach este oarecum mai complicata . Primul mentor din lume, ne-a spus Cristian, a fost Socrate. “Socrate, fata de discipolii sai era asezat pe un piedestal. El era expertul. Daca nu faceai bine, te trimitea inapoi sa mai incerci. Pe cand coach-ul este cel care iti ofera sprijin, te motiveaza si te incurajeaza ca sa reusesti.”

Au urmat o multitudine de intrebari, iar sedinta a continuat pana tarziu in noapte. Iar pentru ca nimeni nu vroia sa plece, Cristian Tudoran ne-a propus o noua intalnire pentru a experimenta ce inseamna sa fii coach executive in cadrul unui program derulat la A.C.E.A Romania.