Mă numesc Bîțică Alexandru, iar anul acesta sunt președinte al clubului Rotaract București. Am terminat Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică în cadrul ASE și un master în Project Management în cadrul Facultatății de Comunicare și Relații Publice ce aparține de SNSPA. În timpul liber sunt pasionat de muzică, filosofie și politică. Motto personal: "Dacă muncești îndeajuns de mult și inteligent, vei realiza ce îți propui indiferent de unde vii și încotro îți dorești să ajungi"
Mă numesc Nadina Popescu, iar mandatul acesta sunt vicepreședintele clubului Rotaract București. Am absolvit Facultatea de Drept în cadrul Universității din București, iar acum profesez ca avocat. Îmi place să mă implic direct în problemele societății, fiind membru în marea familie Rotary din anul 2013. În timpul liber călătoresc și încerc să fiu tot timpul la curent cu schimbările din jurul nostru.
Mă numesc Sile Suciu, sunt de 2 ani membru în Rotaract București, iar anul acesta sunt Responsabil Legislativ. În trecut, am făcut parte din Interact Club Târgu Mureș, unde am fost și Președinte. Am terminat Facultatea de Știinte Politice SNSPA, iar recent m-am înscris la master-ul Labour Studies, tot din cadrul SNSPA.
Mă numesc Ana Zagor și mă implic în comunitate prin intermediul clubului Rotaract București din anul 2016. Experiența de membrul al clubului Rotaract București a fost și este cea mai complexă, plină de provocări și în același timp utilă experiență în dezvoltarea mea ca adult atât din punct de vedere al posibilităților și aptitudinilor necesare pentru a fi implicat în comunitate, cât și al nivelului de conștiință și empatie pe care îl solicită lucrul în echipă, și, nu în ultimul rând, al importanței prioritizării între aspectele vieții care mă împlinesc și sunt în concordanță cu structura mea interioară și al organizării timpului în consecință, toate acestea fiind, în același timp, perspective și abilități care m-au ajutat inclusiv din punct de vedere profesional. De-a lungul anilor de membru Rotaract București am fost ‘în papucii’ unui organizator de proiecte, mentor, responsabil legislativ și președinte al clubului, fiecare din aceste experiențe fiind la rândul ei un izvor de alte experiențe și oportunități de a descoperi și de a mă descoperi. Întrucât nu aș putea să o spun mai bine decât Anais Nin a spus-o deja, personal, consider că “viața se scurtează sau se lungește în funcție de curajul persoanei respective.”
Hei hei hei, dragi cititori! Numele meu este Avadane Alina Daiana și sunt în prezent membru în cadrul clubului Rotaract București. În trecut, am fost membru în cadrul clubului Interact Suceava Bucovina. Unul dintre citatele mele preferate este următorul: "Acasă sunt oameni. Nu un loc. Dacă te întorci acolo după ce oamenii sunt plecați, atunci tot ce poți vedea este ceea ce nu mai există." — Robin Hobb, Fool’s Fate Ghidată de către acest citat, am decis ca odată cu mutarea mea la București să continui cu activitățile și evenimentele familiei Rotary și să fac parte din cadrul clubului Rotaract București.
Mă numesc Didina Barbălată și sunt studentă la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Povestea mea alături de comunitatea Rotary a început în 2017 când am luat parte la fondarea Clubului Interact Bârlad. Cinci ani mai târziu, m-am alăturat Clubului Rotaract București. Această experiență mi-a permis să-mi dezvolt simțul civic și să mă dezvolt personal.
Bogdan Cimpean este consultant în fuziuni și achizitii (M&A) în cadrul BICF. El are peste 7 ani de experiență în finanțe corporative, evaluare și fonduri structurale. Anterior, Bogdan a lucrat în cadrul EY, Deloitte, PwC și a altor societăți din domeniu, oferind servicii de consultanță fiind implicat în proiecte diverse, inclusiv vanzarea Adeplast către SIKA AG, listarea inițiala a unui dintre cei mai mari transportatori fluviali din Bazinul Dunării, evaluări în scopul unor tranzacții de fuziuni și achiziții transfrontaliere a unuia dintre cei mai mari jucători din industria energiei, redactarea propunerii de implementare a unei directive cu impact asupra agențiilor de tip tur operator și consultanță în atragerea de capital de tip Seed și Series A pentru start-up-uri din Europa. Bogdan este absolvent al Academiei de Studii Economice unde este licențiat in Administrarea Afacerilor in urma absolvirii Facultății de Administrarea Afacerilor (“FABIZ”).
Salutare! Numele meu este Ene Nikita-George, sunt membru anul acesta, iar pentru mandatul 2022-2023 voi fi Responsabilul clubului pentru relațiile internaționale. Sunt antreprenor și sunt foarte pasionat de acest lucru, conduc o afacere de servicii media (foto-video) și organizări de evenimente de la stadiul de idee până la cele mai mici detalii. Am încheiat Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii, sunt student în anul 2 la facultatea de Marketing și sunt foarte mândru că sunt un rotaractian! În timpul liber, fac mult sport, citesc, socializez, ies la offroad cu mașinile. Sunt interesat de business, politică, securitate și prosperitate. Motto-ul meu este: “No preassure, no diamonds!”
Hello! Mă numesc Andreea-Maria Grama și sunt studentă la Facultatea de Medicină Veterinară din București. Primul meu contact cu famila Rotary a fost în anul 2017 ca membru al clubului Interact București, unde ulterior am ocupat funcția de președinte. Sunt pasionată de orice ține de domeniul artei, precum pictură, dansul și pianul.
Numele meu este Mona Khraibani și sunt medic rezident ginecolog. Consider că sunt o persoană perseverentă și motivată. Îmi place să comunic și mă integrez repede în orice mediu. Îmi place să călătoresc, iar motto-ul după care mă ghidez este următorul: "În viață nu există limite cu excepția celor autoimpuse." - Les Brown.
Mă numesc Anastasia-Andreea Panaitescu, membră a clubului Rotaract București de trei ani. Sunt studentă în anul IV la Facultatea de Inginerie Aerospațială, secția Air Navigation, în cadrul Universității Politehnica București. Vreau să-mi găsesc următoarea provocare în lumea aviației și să avansez în carieră într-o organizație de viitor. Sunt pasionată de călătorii, beauty, filme și cărți. Motto personal: “Every cloud has a silver lining.”
Mă numesc Cristina Poroșanu și sunt medic rezident oftalmolog. Mă consider o fire adaptabilă și ambițioasă. Am spirit de echipă și îmi place să socializez. Ador să călătoresc, iar motto-ul meu (după care mă ghidez de puțin timp) este următorul și îi aparține lui Henry Ford: "Dacă tu crezi că nu poți, ai dreptate. Dacă tu crezi că poți, din nou, ai dreptate."
Numele meu este Ada Romanți. Pasiunea pentru domeniul juridic am descoperit-o în facultate, în timpul cursurilor de la Facultatea de Drept. În familia Rotary am intrat din anul 2012 cand am devenit membru Interact și am continuat ulterior ca membru Rotaract București. În viață, mă ghidez după principiul perseverenței și al motivației pentru atingerea obiectivelor înalte.
Mă numesc Cosmin Vasiliu, am 22 de ani și sunt student la Facultatea de Energetică, specializarea Inginerie Nucleară. Activez în domeniul construcțiilor, iar în timpul liber sunt jucător profesionist și instructor de șah. Am devenit membru Rotaract în toamna anului 2021 și recomand oricui să faca acest pas. Iubesc arta și mă pasionează științele exacte și diplomația. ”Voi fi scurt, am terminat” - Dali.
Mă numesc Bogdan-Alexandru Ioan, am terminat Facultatea de Drept a Unviersității din București în anul 2017, iar din 2018 sunt avocat în Baroul București. În restul timpului sunt un rotaractian vesel și optimist, sincer și îndrăzneț, sociabil și extrovertit. Iubesc soarele, vara și marea, îmi place să mă implic în proiectele comunității și să contribui la dezvoltarea societății.
Pasionată și entuziastă, Livia a avut primul contact cu voluntariatul în liceu, prin care s-a implicat în diverse campanii, organizări de evenimente sportive și concerte, dintre care unele susținute de către trupa în care a activat. O trăsătură definitorie ar fi ambiția sa, sau, mai bine spus, intensa încăpățânare de a nu se da în lături de la nimic și a se asigura că totul iese conform planului. Și da, există mereu un plan, iar această încăpățânare, deși poate considerată, conform definiției, o trăsătură negativă, nu a fost decât benefică de-a lungul timpului pentru ea. În prezent, pe lângă chemarea pe care și-a găsit-o în domeniul medicinei, fiind studentă în anul III la UMF "Carol Davila", activează ca membru aspirant în cadrul clubului Rotaract București, unde dorește să își îndeplinească cu succes o altă chemare, foarte asemănătoare cu cea a domeniului pe care și l-a ales, și prin care să poate evolua în continuarea ca persoană: "Service above self".
Numele meu este Dobrinescu Alexia Iulia și sunt membru aspirant în clubul Rotaract București. Voluntariatul reprezintă una dintre pasiunile mele încă din liceu, unde am fost membru Interact timp de 4 ani. Îmi place să pun pasiune în tot ceea ce fac și sunt de părere că orice idee, fie ea cât de banală, poate fi transformată într-un proiect de succes prin muncă și un strop de magie din partea oamenilor.
Salut! Mă numesc Daniel, sunt student în anul I la Academia de Studii Economice din București, iar decizia de a mă înscrie în Rotaract a venit din dorința de a contribui la proiecte caritabile și de a-mi aduce un oarecare aport societății, și din dorința de a întâlni oameni noi. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat! Motto personal: Per Aspera Ad Astra!
Numele meu este Șchiopu Cristina, iar în prezent sunt membru aspirant al Clubului Rotaract București. Sunt studentă la două facultăți : Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine din cadrul ASE și la Schellhammer Business School din cadrul Marbella University. Până să intru în familia Rotaract, am crescut, m-am format și dezvoltat în Clubul Interact Alexandria, din care am făcut parte cinci ani și la care am fost și Președinte în mandatul 2018-2019. Pe lângă dragostea dedicata servirii mai presus de sine, în timpul liber mă pasionează muzica, sportul și design-ul. Motto personal: “No one is you and that is your power.”